Cu gânduri care poate acum ajung la cer,
atât de greu ne este astăzi.
Fără tine.

Dar eu sunt viu,
eu cred în ceva!
Aşa mi se spune.

Morţii dansează
când ies de sub dealurile
unde credeam
că îi ascundem
de ceea ce nu vrem să ştim,
de ceea nu vrem să gândim.

Războiul dintre lumi
se poartă pe orice front;
amintiri care ne răzbună,
o poveste pe care nu o înţelegem
pentru că nu deosebim
eroii de monştri.

Zile cu lupte,
conştiinţe împăcate,
finalul e departe,
monştrii atacă,
dar ceva mă ţine
să judec aspru
forme livide.

O noapte cu urlete,
coşmaruri cu vieţi
trecute printre roţi
de tancuri
şi printre mii de tunete.

şi liniştea zorilor…

Dimineaţa mă aşteaptă
să mai deschid o carte
cu întâmplări nebune.
Ştie ea ce ştie,
pentru că în oglindă
am găsit răspunsul
ciudăţeniei lumii:
Mutanţii suntem noi!

Ziua asta avea sa fie prima
din lunga lui carieră
intre sticle de formol
si capitonari de scanduri.

Dar totul se va fi schimbat
cand in cateva minute
ar fi fost nevoit
sa inceapa sa capitoneze
un cufar mic, pentru un fost inger.

Opreste-te, clipă!

Privind la limbile unui ceas
Nemiscate de un veac,
in linistea ultimilor pasi
iesi in aerul diminetii
buimac, dar calm
dorind sa fuga intr-acolo
sau in partea opusa
totul pentru a intelege
de azi, doar taina vietii.

Printre ei,
firele albe s-au transformat in fulgi.

Departe, pe-o insulă,
la capăt de fiord.
Un oaspete ciudat, la mijloc de mileniu,
în vremuri de început de glorie
când râurile venind din nord
începeau să aducă
un popor puternic
dornic sa cucerească.

Acolo, departe,
în cămine din brazi
să-mi încep rolul meu,
un personaj ciudat,
particulă într-o saga.
Să-nvăț vechile obiceiuri
și-o nouă religie;
s-ajut la construirea
monștrilor din lemn
care coboară pe râuri
si din ele un popor
încrancenat
să vândă chilipiruri
sau să ardă sute de sate,
cu aceeași pasiune.

Într-una din expeditii
o să mă întorc cu ei.
Ascuns după o pelerină,
să convertesc la viață
ceea ce îmi fusese
odată, durere.