În fiecare dimineață, griul

Tubul de pastă de dinți șerpuie peste etajeră

se încolăcește peste periuța de dinți privindu-mă cu o poftă oarbă.

Oglinda înfățișează nimic, iar eu răsuflu înspăimântat

doar de senzația de calm care mă întreabă: “De unde?”

Tubul de pastă continuă să mă privească în aceeași notă de impasibilitate

care îmi dă fiori de prea multă liniște.

În timp ce susură inteligibil, scuipă stropi de pastă de dinți

Care mă îneacă, ma afundă în griul dimineții

același coșmar, zi de zi, dimineață după seară,

de când a început să ne mângâie Noua Ordine.

 

04. April 2014 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *