În fiecare dimineață, griul
Tubul de pastă de dinți șerpuie peste etajeră
se încolăcește peste periuța de dinți privindu-mă cu o poftă oarbă.
Oglinda înfățișează nimic, iar eu răsuflu înspăimântat
doar de senzația de calm care mă întreabă: “De unde?”
Tubul de pastă continuă să mă privească în aceeași notă de impasibilitate
care îmi dă fiori de prea multă liniște.
În timp ce susură inteligibil, scuipă stropi de pastă de dinți
Care mă îneacă, ma afundă în griul dimineții
același coșmar, zi de zi, dimineață după seară,
de când a început să ne mângâie Noua Ordine.