Cel din capăt

După ce am căzut,

îngenunchiat, am înfipt cu sete pumnul în pământ

Și l-am despicat pe zeci, sute de mii de kilometri.

 

La nesfârșit.

 

O falie care a separat lumea.

 

Oameni și orașe s-au divizat

Și s-au pus pe harță

Nimeni din micile destine

Neînțelegând de ce un frate ieri,

astăzi își violează cu poftă mama,

Un munte este în alt loc decât ar fi trebuit,

Pietrele lor și praful de pe ele provoacă pofte,

Gastrita Pământului e sursă de putere,

O religie este mai perfectă decât a lor,

Iubirea se pronunță altfel,

Ura se simte liberă.

Vântul nu mai pătrunde într-un sat,

iar fumul cuptoarelor de pâine rămâne între ziduri,

firele de iarbă s-au veștejit

Din cauza celui din capătul faliei.

 

19. October 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *