Sfârșitul nimănui

Cercuri, cercuri,

vulturii zboară în cercuri

deasupra leșului meu uriaș

și mă râvnesc cu dragoste și poftă

de astăzi, sunt doar

o nouă viață

disparută

în baia de acid gastric a unui vănător cu aripi.

 

Îmi ciopărțesc os cu os

Zgărciurile dispar și ele

Mă albesc și nu de rușine

Deși acest sentiment

Era tot ce ar fi trebuit să îmi îmbrace kharma

după ororile fără gust

Pe care le-am îmbrățișt

în luptele fără învingători

fără credințe, dar cu puzderii

de falși martiri

în numele taților,

al strămoșilor,

al nimicurilor.

 

28. September 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *