Vopsea

Perfecta dimineață, leneșă, cu sâni bombați

O sâmbătă în soare, privind-o în ochi,

Tot ce s-ar putea spune mirosindu-i trupul

Nu ar încăpea într-un infinit volum.

Timpul moare în fiecare secundă, când o degust

Cel mai fericit om din lume ar fi invidios

Șoaptele ei sunt cele mai plăcute ordine

Raiul cel atât de aproape, repsiră, se simte, iubește.

Tot ce ne înconjoară e muza atâtot neîmpliniri

Sau miza atător frustrări, dar noi trăim.

Copleșește-mă.

Gândul mă vesti cu o solie

Ceea ce sufletul încerca să îmi spună dincolo de cuvinte

Spasme infime sub formă de furnicături

Ace și cuie în prima lecție a unui fachir

Astăzi, îmi eliberează de lume, sufletul.

Ascultând mesajele din mine,

Mâinile ei îmi aruncă în iad epiderma

Cazanul perfect e așternutul

Încerc să mă eliberez din chinuri

Dar pe față îmi aterizează perfecta dimineață, leneșă, cu sâni frumoși.

Orizontul meu e înecat în gustul tropicalelor păduri.

 

Și liniște. Și fluturii din suflet. Și adulația revanșei

Război și pace tremurândă.

Ares zâmbește!

Chiar și un val spumos

Are un țărm înalt.

Dar urletul vidului din mine mă eliberează:

Lauri!

Și simt cum mă arunc dincolo de ea

Între damnații fericiți doar sîmbăta

Sectanții

Mirosului de vopsea roșie și al celui de pânză albă.

 

09. July 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *