Viitor nenumit

Acea zare în care, odată, pluteau pofte

Acele apusuri în care,odată, se visa întru vanitate

Departe de acestea, o mână de nebuni încerca să provoace

Aceste amintiri, din șoapte-n șoapte.

Dar pentru că dincolo de orizont

Soarele e doar un moft

Nebunii se adună lângă un cort,

Oprindu-și călătoria spre nord.

Pentru că noaptea se apropie, iarăși, turbată

Nebunii caută arme, provizii în orașul ce-a fost odată

În curând, va trebui să stea la pândă

Creaturile se vor trezi după ultima clipă de lumină.

 

Încă o luptă cu moștenitorii pământului se duce;

După înfrângerile din cele pentru suflet și minte

Acum le-au mai rămas nebunilor speranțele

Pe care le ascund tăcuți într-un ceas cu cifre romane.

16. May 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *