Patima

Când m-am îndrăgostit

Pluteam în ochii ei,

am zis ’iubește-mă’,

am șoptit ‘topește-mă’.

Nu credeam că diavolul există

În atingeri și-n patimă

În ea și-n tot ce împrăștie

în feromonii de iubire.

Dar eram, abia, la început.

 

De când Big Bang-ul universuri ne-aruncă,

obsesiva patimă aprinsă

Nu ascultă de nicio rugă

Mintea, pe rugul rațiunii, arde.

Orbiți de stele căzătoare

milioane au pășit în Lethe

Sperând să descopere

bucuriile, iubirile, visările

Și în desființarea ființei lor

au îmbrățișat nemuritori

visele, ielele, blestemele.

 

Plăcuta mea pierzanie,

De mi-ai fi șoptit în seara aceea

Că umbrele și formele

sunt absurde miraje

Aș fi fugit în lume

Să mă ascund de tine

În livezi de mere

și insule moarte la tropice.

 

Dar plutind am continuat,

Să mă înec în privirea ta

Să ascult șoaptele tale

Să înghit beat senzația ta

Să-mi refuz existența.

 

Și să accept, orb, cum sufletul meu e pătruns de gheare, colți și negură.

 

08. April 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *