Sirena

Și de ce, de ce nu ai plecat

Atunci când ușile dispăreau

Atunci când norii dormeau

Iar soarele era împăcat?

Aburii dictau că,

Printre frânturile de lumină,

Luptând cu obloane din lemne,

Între așternuturi marine,

Am crezut că am iubit o străină.

Auzeam pescărușii, pluteau,

În aerul dimineții eterne.

Atunci am oprit clipele

Și am zburat prin cearșafuri.

Era aceeași ea, cu ochi închiși

Plutind, la rându-i, printre vise,

Aceeași ea, cu temeri dese

Acum, pe aripile unui pescăruș.

 

Limba ceasului de pe perete

Dintr-odată, fără regrete,

S-a hotărât să nu mai aștepte

Și ne-a trecut în altă dimensiune.

Întorși acasă, în orașele în ruine,

Ne-am amintit că ne e foame

De ani nu am văzut un soare

Și nici nu ne-am mai iubit în vreo noapte.

Iar ceața care ne apasă sufletele

Încearcă să îngroape în noi gândurile

Orașele își decorează fabricile,

La muncă ne tot cheamă sirenele.

 

În lumea nouă, fără speranțe,

Ne oferă viață doar visele.

26. November 2012 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *