De departe

“Am plecat!”, am zis

“du-te și să nu te mai vedem!”

mi-au strigat un răspuns.

Și am început să cred

plimbând faleze pe sub picioare

Că velierele nu mă mai vor,

Pentru că frica de legende

a necunoscutelor orizonturi

le ține departe de mine;

departe, departe, peste miliarde de valuri.

Dar încremenite, deodată,

Așa cum le priveam,

plutind printre gânduri,

acestea au ținut să-mi cânte

că pânzele nu mă vor

uita

nicicând.

07. November 2012 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *