La teatru

Era fericit pentru ca reusise sa ajunga la celalalt teatru al cautarilor desarte. Primit cum se cuvine, se aseza la locul lui, nu inainte de a isi exprima dorinta cu privire la ce isi doreste cel mai mult de la aceea seara. Si incepu sa sporovaiasca impreuna cu vecinul din scaunul alaturat, la fel de strain ca si el, poate si mai mult, poate si mai adancit in cunoastere ca si el. Seara fusese destul de lunga pana atunci si niciun spectacol nu se anunta atat de placut si plin de semnificatie precum cel din seara aceasta.
De fapt, fiecare seara este unica in felul ei, difera dor senzatia pe care o ai a doua zi. Si asta, provenind din felul in care gusta (sau nu) ceea ce primea in seara de dinainte. Fin degustator al creatiilor de gen, actorului nostru nici nu ii pasa ca strainul de langa el aproape ca inchide ochii. Poate, de oboseala. Sau cine stie. Piesa i-o fi atat de cunoscuta, incat isi permite o pauza pentru refacere. Ca e obositor de-a dreptul sa stai pierdut in scaunul acela, inconjurat de lume si in fata ta sa se desfasoare un spectacol uneori amuzant, alteori tragic. Si, neaparat cu dubluri care mai de care mai aparte.
Si sa nu uite sa se duca la baie, in caz ca piesa nu ii prieste pentru a isi rezolva metehnele stomacului. Si sa revina acolo unde ii era locul, printre strainii din jur, care il priveau cu ochi neincrezatori si pierduti, vadit deranjati. Asezat la locul lui, sa pluteasca de-a dreptul acceptand piesa pe care o putea cuprinde intre palmele lui. Si sa o admire cu tact, ca pe un obiect de cult, asa cum un trib din jungla Amazoniana isi admira un rege trimis din cer. Actorii se plimba prin fata lui, mai repede sau mai incet, dupa cat de inaintata e ora desfasurarii spectacolului.
Iar cand ce vedea in fata lui devenea prea neclar, sa incerce sa se ridice si, cu ajutorul vecinilor din acelasi rand de scaune cu el, care sa ii faca loc, sa plece spre casa. Multumit sau nu, avea sa simta maine dimineata gustul artei pe care o degustase.
Si aproape mereu, dupa ce taxiul il lasa in fata casei, unde il latrau mereu cainii vecinului. Iar el sunand la usa, obosit de atata cultura, sotia sa il primeasca. Cu bratele deschise, intinzandu-se sa il prinda de par: “…la teatru, nu?… iar te-ai inhaitat cu aia…betivule…”.
Cortina.

06. June 2012 by Alex
Categories: nuvele | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *