Lumi departate

“Bine ai revenit, înger drag

făptura fără ani și fără corp.”

Am așteptat în căutare,

trăind bucurii amare

negăsind mai nimic

în lăzile promise cu comori.

Cât timp ai fost departe,

în jur mi-au dansat șoapte,

urlând la mine,

strigându-te pe tine,

păcălindu-mă vremelnic

și încercând să mă absoarbă,

să mă tragă de mâini.

(False speranțe!)

Pentru a pluti mai de sus,

și mai sus,

de cât mai de sus…

În vis apar și parcă sunt vii

Șoapte care sunt lacrimi,

stropi din smoala în care

un corp dezintegrat plutește,

fragmente, odată, ale cuiva,

ajuns purtat, în aval, de pacate.

Orizontul absolut, din depărtare

strigăte de panică, de tristețe

plănsete de mame,

oameni fără priviri,

dictatori neverosimili.

Prin smoală, fără să dea de știință,

Fragmentele de trup se împreunează

la fiecare lună plină

aflată la vieți distanță

În sus, acolo unde nu există teama,

atunci când trupul simte

că, pe deasupra, pe undeva,

există o lume

așa cum era a lui.

O lume care încă privește către cer,

o lume unde fiecare

e propriul lui Dumnezeu.

 

 

06. April 2012 by Alex
Categories: poezii | 1 comment

One Comment

Leave a Reply

Required fields are marked *