Culori calme

Cândva, în prezent
O siluetă în deșert și umbra ei. Setea este dincolo de foamea de cunoaștere, de dorința de a descoperi tainele îmbălsămate la sfârșitul epopeii care nu se mai termină. Gânduri scrise demult pe un pergament ascuns într-o sticlă lăsată nu în mare, ci în remorca unui camion. Umbra a simțit friguri demult, dar acum e altfel. Un glonț plutește prin deșert, întrebând în stânga și-n dreapta, dune și caravane, unde este aceea ființă, încotro își alungă ea respirația. Vrea să o cucerească prin frumusețea lui strălucitoare în soarele molcolm.

Ceva mai înainte
Aceeași siluetă încearcă un lac cu degetul mare de la pisiorul drept. frigul i se suie pe șira spinării până în creier de unde o senzație de răcoare îi cucerește corpul. Un vânt care trecea prin zonă o face să își aducă împreună brațele în dreptul pieptului. Își dorește să știe dacă va urma zi sau noapte după acel moment. Să știe ce o să poarte în următorul moment pentru a scăpa de frigurile care încep să i se ascundă prin vene. Privește lacul destul de întins, păzit de sălcii și arbori, crescute de dealuri calme.

Și mai devreme
Satârul unui măcelar izbește monoton pieptul dezvelit al unui miel în piața de carne, iar silueta se înfioară și își jură că nu va mai gusta vreodată din carnea de oaie. Mirosurile sunt diabolic de fascinante, iar culorile îi fac limba să se calde într-o mare de pofte. Dorința ei va avea o luptă grea. Un bătrân scapă o pungă plină cu portocale care o iau razna pe sub tarabe și printre picioare neatente. Dar ochii bătrânului sunt calmi, portocalele sunt toți anii care s-au scurs printre zile liniștite de la un moment.

Nicicând sau acum
Zile pline de liniște pentru că erau introduse de diminețile care le pregăteau. Dimineți care se scurgeau încet pe pielea ei dezvelită și destăinuită universului. Care o privea atent, o cerceta și se autogratula pentru minunățiile pe care le proteja în urma Creației. Trecând mai departe, vibrația din univers mai aruncă o ocheadă spre trupul ei dezvelit și spre iubirea lor și se hotărî ca mai târziu să o așeze în vitrina cu trofee. Loc atât de deosebit față de accepțiunea pământenilor; un loc în care colectează tot ce găsea mai frumos și pune la păstrare pentru ca o parte din ideile astea să aibă gustul unei portocale rostogolindu-se tăcute pe un deal, spre un deșert; în spatele dealului, un lac nedecis să aleagă ce va urma în lume: apus sau zori.

21. December 2008 by Alex
Categories: eseu | 1 comment

One Comment

Leave a Reply

Required fields are marked *