Acum ceva vreme

În seara asta l-am regăsit în colțul opus al vagonului dintr-un metrou aproape gol, care își retrăgea corpul spre peștera din care pleacă mereu. L-am privit pentru o clipă și am știut că e el, deși își trăsese o glugă și privea pierdut prin scaunele goale din fața lui. Modul în care privea îl desconspira ca fiind el, cel pe care nu îl văzusem de ceva ani, iar a cărui prezență nu a fost simțită în ultima vreme, în seara asta mai mult ca oricând. Am trecut prin atâtea, dar azi parcă m-a uitat, iar eu nu vreau să îl fac atent că sunt acolo, în colțul opus, cum îl observ fără să își dea seama. Sau poate așa vreau să cred.
Dar parcă astăzi e mai trist. deși, se spune că nu au sentimente și sunt pe scara spre perfecțiune, am știut că lucrurile nu sunt la locul lor. Și mi-am retras gândurile egoiste.
O placă de skateboard m-a trezit din stare cu un zgomot straniu, trecând prin fața mea și oprindu-se în dreptul lui. Sau a oprit-o el cu un picior. Boarderul a trecut prin fața mea, atât de tânăr, atât de multă viață care i-ar fi putut răsări.
Mi-a fost teamă de vreun moment de exagerare a propriei puteri, în starea în care se afla, dar de sub glugă nu s-a auzit nimic, vreun strigăt care a dărâmat Gomorra. Boarderul a ridicat placa oprită, a mulțumit și și-a fixat căștile.
Într-o muzică a lui, departe de stările a doi oameni, aflați și mai departe de această întâmplare.

Poate din colț mi-a fost observată privirea adâncă, spre sufletul care încă trăiește într-un corp ucis demult, în vremuri despre care doar o carte scrie; un suflet care continuă să caute trepte, pe scara evoluției spirituale, acum într-un metrou nocturn, un străin.

Îngerul meu păzitor, într-o altă revoltă care ne-a îndepărtat, nu vrem să știm pentru cât timp.

23. December 2008 by Alex
Categories: eseu | 6 comments

Comments (6)

Leave a Reply

Required fields are marked *