Singuri

Acum, te odihnesti
in umbrele trecutului
nu ai puterea sa-mi zambesti.
sub un copac stingher
stai obosita,
pierduta de poteca.
sulfetul meu este demult
fugit in adancimea ochilor ei verzi
din prima zi cand ne-am vazut
intr-un han, la marginea provinciei.
atat de singura, atat de detasata
de zgomote si de intreaga viata.
iar eu sparsesem demult clepsidra
si priveam prin ochiul de geam
cum norii fug dupa un deal
fara curaj sa-nfrunte ziua.
si eram noi singuri in acel han
doua suflete rupte de acea vreme,
rupte dintr-o poveste
cu zeci de paginii vii.
in vremea aia nu stiam
ca eu ma gandeam la tine
si nu stiam de ce apari
mereu, in visurile mele.
azi, ma-ntorc la tine,
doar ne privim
niste minute
anonime
si stim ca
vom disparea impreuna.

16. October 2008 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *