Din transee

atatea intrebari
in fiecare secunda.
atata odihna,
la fiecare clipit din pleoape.
spuneau ca doare,
dar simte doar caldura
si iubirea mamei cum il inconjora.
mereu traise acolo,
in inima lui
care acum ii era grea
de atata caldura.
neobisnuit de multa.
nu stia ca
isi pierduse corpul
intre atatea ganduri
privind spre cativa nori
care se indreapta incolo,
trei linii arcuite
plecand spre zone mai calde
zburau
fara grija ororii
ce cuprinsese o parte din lume.
dar pentru soldat, intregul univers.
cerul incepea sa se roteasca
in milioane de cercuri
in timp ce omniprezenta caldura
il linistea.
“e ciudat de bine” se gandea
si cata dreptate avea!
butaforie sa fi fost,
pete din gem de visine.
intr-un transeu din acel razboi.
deodata, doi samburi de lacrima
au coborat din ochi lui,
un biet copil care privea inghetat cerul
c-un corp care nu il asculta
si voia sa plece in jos, in rece
adanc, printre viermi si radacini
si un suflet care il tragea in sus
spre norii care se urneau
precum muntii catre Profet.

09. September 2008 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *