Dorinte

priveste-ma, loveste-ma,
arunca-ma si prinde-ma
ca sa ma izbesti,
din nou,
de zidul temererilor tale.
nu ma auzi cum rad?
nu te miri ca tac?
inghit culori
precum circarii
focul,
sabiile si zilele.
in captivitate,
intr-o lume
nesigura cu visele.
pe care o luam ca atare
si radem cu maini in aer
apucati de patima
unor vieti bolnave.
ajuta-ma…opreste-te…
sa imi sufli in panzele corabiei
pe care
nu o mai pot carmi.
caci calea
e spre mine, spre sufletul
pe care il arunci
in groapa
amintirilor care rasufla in jar.
ajuta-ma…sa dispar,
ofera-mi libertatea..
nu pot sa ma tangui,
caci urlu in inchisoare;
privesc spre stelele libere,
in cusca unui monstru
din alte lume necunoscute
sufletului de copil.

17. July 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *