Corbi

Inchid ochii mereu
si vad aceeasi imagine
sau, mai mult de-atat,
cred ca acolo vietuiesc.

E stolul de corbi ce trece pe deasupra mea
si cand, pierdut, obosesc
cu privirea sa il urmaresc
aproape dispare dupa cerul nuantat.
(in ce crezi?)

Unde ma aflu este intrebarea ta
a celui sau celei ce vrei sa stii povestea;
povestea unei trairi pe care o vad
atunci cand inchid ochii mereu.

Stolul de corbi pluteste mut
si tocmai asta imi da fiori
sa nu aud ce vor
sa stiu care le este drumul.

Ce vor sa prevesteasca in noapte
ce suflete sa culeaga
poate acum voi fi eu
cel ales sa fie suit la cer.

Nu te uita in spate
cativa s-au transformat in sare
imprastiati de vremuri
incalcand sistemul.

Si corbii au tresarit
cand m-am decis sa te intreb
(in mine)
unde incepe taramul nesfarsit
si unde se sfarsesc urmele de pasi.

Si corbii inca pluteau deasupra mea
cand din gropile Purgatoriului
au iesit amintirile noastre
si m-au reasezat in paginile cartii mele.

O carte cu mii de povesti
legende batrane cu corbi
care ne prevestesc
visele ce ne urmaresc.
(mereu)

21. July 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *