Baiatul soim

Baiatul soim privea.
Privea pentru o clipa
spre abisul ce incepea sub el
din varfurile talpilor
aflate in varful culmii
aflate in varful lumii.
Baiatul soim nu isi gasise
cuibul sau locul
pentru ca nu stia incotro
sa mearga sa isi gaseasca
originea si duhul
spiritul si inima.
Animalele il umanizau
iar oamenii il idolatrizau
pnetru ceea ce nu simtea ca este
nici om, nici animal, nici pasare.
O ciudatenie, un esec al Marelui Mester
sau poate o taina
pentru a il face sa descifreze altele
ce vor urma pentru universul in care zbura
si mergea, deopotriva.
Baiatul soim privea si nu incerca
sa isi aduca aminte de ultimele lacrimi
de primele dati cand a ras cu adevarat
caci zborul lui doar exista in clipa aceea
si in urmatoare,
si in urmatoarea,
si in urmatoarea,
printre nori
si coame de munti.
Baiatul soim privea spre alte culmi
necucerite si neinventate
pentru a isi incerca sufletul
sa se decida:
sunt om sau pasare?
sau niciuna si toate?
incotro sa ma inalt?
In timp ce sprancenele
ii incruntau intrebari
femeia soim trecu in zbor
azvarlindu-i un fulger in inima
si o noua viata devenea
cea mai importanta culme.

14. June 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *