Bile de sticla

Ma aflu in camera cu zeci de rafturi
pe care bile din sticla
mediteaza linistite
odata, au fost si lacrimi.

Lacrimile sunt bile de sticla
ce au cazut cascade
in nopti si zile cu soare
pe care nu il puteam vedea.

Ma plimb printre rafturi
si fiecare spune ceva
fiecare sfera lucind
fiecare cristal.

Deodata le-am aruncat in sus
sa incerc destinul
un gand absurd si inutil.
am provocat declinul.

Un zgomot fara sfarsit
un cantec de sirene
se sfarama muntii
unii vor rade, altii vor plange.

Caci totul e circul nebun
care petrece orase
cu clovni si saltimbanci
opreste-mi nebunia!

“De ce ai facut-o?”
“ce te-a impins?”
“ce gand obscur,
ce joc de umbre?”

Acum cad bile. si se sfarama.
raman descumpanit
incerc sa le adun
si sa le refac. dar pot?

Cum oare pot plati
un pret al rascumpararii
sa scap de vizite in salonul
unde senzatiile se misca in gol?

As plati c-un cantec sa intorc timpul
sa pastrez fiecare clipa
sa o impietresc intr-o bila de cristal
sau intr-o lacrima de sticla.

Iar la final, in ropot de aplauze
sa le strang intr-un muzeu al vietii
al sufletelor care au fost
si visez sa ramana un tot.

12. May 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *