Unde vor creste macii

un doge incatusat de intrigi
privea spre mintea mea
trecand prin ochii mei
si amutindu-mi gandurile.
nu as fi vrut sa-i dau prilejul
sa imi arate calea
prilejul lui de cucerire
deloc al sufletului meu.
dale de piatra,
umezeala sub torte stinse
apus in toamna
si un moment in viatza.
nu are lumina
nu are caldura
nu are sprancene
nu are iubire.
iar de unde ar fi fost lumina
ma cerceta o noapte
imagine trista, invinsa, gri
fiori, drept in mijlocul talpii.
dar unde el nu ajungea
in minte demult se-afla
dornic de taramuri noi
un insemnat pe frunte cavaler.
aveaa privire
avea lumina
avea dorinta
traia credinta.
intr-un proces, o parte pierde
o alta rade
iar altii, bufoni,
zburda pe margine.
iar eu?
cuprins de febra
cuprins de ganduri
lungi de sute de mile
doream o parte si un aliat.
ce am fost intai?
ce simteam ca sunt?
de unde stim s-alegem?
aici ne despartim.
priviri plecate,
de priviri pentru taramuri noi
brate fara putere
de visuri infinite.
o viata fara griji
un drum batatorit
o carte fara cuprins
si lacrimi reci, multe si reci.
nu vreau sa aleg
pentru ca stiu ce simt
de ce traiesc
de ce un zambet iubesc.
un steag ce flutura departe
anunta o lupta pe un camp
pazit de cerul gol curat,
iar dupa urletele izbanzii
acolo se vor naste maci
razand spre aerul de vara.

14. April 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *