In lemn uscat si ranced

un amalgam de scaieti
se-nvarte prin deshert,
Leone ni l-a descris.
coiotul il privea
si neinteles urla
spre orasul ce se ivea
dintre cer, praf si caldura.
o liniste aparte
asortata
cu lipsa de viata,
iar suflete incetosate
se adaposteau in case.
un singur om,
posibil adormit
dar treaz in intreaga lui esenta.
acolo a fost mereu
privind si pazind printre genele lui
drumul, cerul, casele,
oamenii
si spiritul.
amalgamul de scaieti
urmarit de coiot ajunse-n dreptul lui.
privindu-se, au inteles
ca viata e un amestec de
liniste si zgomot.
si vantul il purta
departe, cu un coiot pe urme.
se auzeau doar vantul
si inima pulsand
ganduri ce fugeau
spre un paradis indepartat
locuri pentru o fiinta
aparte de acel loc,
spre lacurile din nord.
iar cand toata linistea
muri sub un zgomot
un tunet pe o sageata
se infipse in mintile lui.
“de unde a venit?”
mintea ii este tulbure,
si nu-ntelege
de ce-l priveste c-un zambet
din drum, Fata Morgana.
“de unde a venit?”
si ratiunea se dispeaza
cu ultima putere
strange un stalp in brate,
e intreaga lui viata
metaformozata
in lemn uscat si ranced.
nu vrea sa ii dea drumul,
dar trebuie, asa e legea…
“de unde….”
si atat ramane
cand cade
in colbul aurit
privind cum in orizont
soarele se dedubleaza
stelele si luna
isi joaca viata-n poker.
“de…”
si rasuflarea se pierde..
se pierde in praful zilei
in soarele amiezii
in cerul alb de var
in lemnul uscat si ranced
din fiecare casa
inchisa, acum, de teama.
raul e undeva in spate,
in sus e cerul,
in jos sunt casele,
sub el apare incet un praf caramiziu.
ultima senzatie
e gustul de pamant
pe care l-ar inghiti cu tot
cu munti, cu vai, cu oameni,
cu tari si cu oceane,
jungle si pistoale
si tot ce-ar mai fi nascocit El
pentru a ne da culoare…
isi dori sa il inghita tot
si sa ramana singur
privind in orizont,
cand adormi
in intreaga lui esenta.

24. April 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *