Efect

unde esti?

un copil alearga dupa o minge in strada, in una din zilele in care primavara naste viata in fiecare om, in fiecare chip, in fiecare zambet, in fiecare suflet. desi putini accepta, exista acel moment. ar fi venit o masina spre el, dar se intoarce razand spre locul de joaca si arunca obiectul de cauciuc inapoi spre ceilalti copii si viata isi desfasoara in continuare reteaua de increngaturi. dupa cateva momente, o masina de marfa trece prin dreptul locului de joaca, franand foarte usor. la volan se afla un barbat intre doua varste, avand in dreapta neapoata lui, cam de aceeasi varsta cu baiatul care alergase dupa minge si care priveste spre cerul acelei zile. cer decorat cu dinozauri si ursi, cu fluturi si nave spatiale. deseneaza pe geamul masinii ce vede, in timp ce unchiul ei priveste drumul inainte, ridat de cele vazute si traite pe drumul din spate. albume cu amintiri care se succed in flashuri. dureroase sau placute. amintiri care izvorasc din cel mai neinsemnat lucru si ratiune care izvoraste atunci cand visul pare sa acapareze intreaga perceptie.
se opresc la un semafor, iar prin fatza lor trece un batran care priveste zambind abia vizibil logo-ul semnificand un peste de pe masina lor. si trece mai departe, spre cealalta aprte a strazii, gandind o formula care i-a bantuit clipele de ragaz si l-a intovarasit in miile de ore de cercetare. dar zambetul i se accentueaza atunci cand se gandeste la peste ca simbol al credintei, ca simbol al egalitatii…da! egalitatea intre acei doi factori care duc la un indicator al statusului..si trebuie sa ajunga cat mai repede la universitate! iar pasul lui se accelereaza calcand intr-o guma care fusese aruncata de un baiat care plecase sa se joace cu mingea impreuna cu prietenii lui intr-un parc din apropiere. da cu piciorul unei foi de hartie care se ridica in aer si pluteste pentru o perioada deasupra strazii, a parcului, a blocurilor, a caselor, a lumii, a oamenilor, a gandurilor, a starilor, a evenimentelor, a insectelor si a florilor care izbucnesc in lumina acelei zile. si revede locul din care a zburat in urma cu zeci de minute. apartamentul unui bloc in care ea sta privind in fol prin pereti spre viata care ar fi trebuit sa se dezvolte alaturi de el. atatea planuri pe care si le construisea, atatea castele pe care le-ar fi realizat. si isi strangea chipul in palme si se ura pentru lasitatea de a fi aruncat cel bilet pe geam. si incepu sa planga. sa planga si sa tipe si sa bata cupumnii in pereti, neconstientizand faptul ca era intr-un bloc, iar vecinii nu ii intelgeau problemele. si pentru ca nu i le stiau. iar un vecin iesi in balcon sa incerce sa vada ce se intampla, in timp ce sotia il certa ca e prea curios. si in timp ce incerca sa obtina un loc cat mai bun la spectacolul din apartamentul vecin, o bucata de hartie i se lipi pe ochi si pe frunte. pentru moment, nu isi dadu seama cese intampla, asa ca o dadu la o parte instinctual, precum dadea mustele la o parte din piata de peste in care lucra de peste 26 de ani.
hartia o lua din loc, in drumul ei, peste oras, peste tinut. cativa pescarusi incercara sa o prinda, crezand ca este o prada facila, dar sfarsira prin a se ataca intre ei.
un sofer de taxi, oprit pentru o tigara, si privind cerul ii zari. imaginea il amuza si ii aduse aminte de certurile de acasa cu sotia lui. o dorinta nebuna de a se impaca, de a o iubi din nou, de a face dragoste infinit precum in zilele de vara il coplesi. dorea sa o recucereasca si asta era singurul scop din viata lui, acum. isi stinse repede tigara de un stalp si o arunca peste masina, neglijand normele de poluare si o tigara se biodegradeaza in x ani. porni motorul si avu pentru moment in fatza intreg planul reconcilierii cu sotia lui. voia sa o recucereasca pentru totdeauna.
bucata de hartie facu o umbra usoara peste pomi si se deplasa mai departe peste soseaua nationala care serpuia usor intre dealuri, mandra, noua si de un gri inchis, dar viu.
cativa nori se adunara in cateva clipe de nicaieri si se pusera pe sfada. din cearta lor aparura cativa stropi care nimerira chiar hartia ce plutea linistita deasupra sarpelui gri.
incepu sa cada in picaj, dar nu avea nimic in comun cu picajul unui glorios al unui erou al aerului din vreun razboi mondial. ci se asemana mai mult cu o fruna, o martuire care cadea oferita lumii de catre copacul vietii.
aproape de pamant, o raza de lumina o orbi si o arunca pe o platforma de sticla. un aeroport pentru hartii si pentru orice alte obiecte. o pala de vant o facu sa se lipeasca destul de puternic de sticla respectiva, care se misca de la stanga la dreapta de cateva ori. urma un zbor care se sfarsi printre copaci si sticla si hartia ajunsera in pamant. copacii se zgaltaira, parand niste intelepti vesnici care faceau cu mana lumii intregi, istoriilor, vietii in ansamblu.
tot ei observara si cum masinile se asezara una in spatele alteia dupa ce prima se oprise in dreptul unei sparturi in cordonul de metal care insotea sarpele gri. masinile se oprira cuminti pe doua benzi paralele. pe una din ele in urma cu cateva momente trecuse una in care cei doi ocupanti purtara o discutie teribila despre probleme cu banii, probleme de succesiune, probleme cu gasirea unui nou tratament pentru boala lui, probleme cu gasirea pur si simplu a puterii de a rezista. puterea lui de a rezista in chinurile bolii care ii manca usor din trup si in regretele de a fi asa, puterea ei de a rezista vazandu-l si simtindu-l in topate acele stari. si deodata, o bucata de hartie i se lipi pe parbirz fix in fatza ei, in timp ce tocmai privea spre el incercand sa il inteleaga. de fapt, sa gaseasca solutia celui drum al lor. momentul impactul, al lipirii hartiei de parbriz o sperie si trase de volan spre dreapta, apoi spre stanga, gandindu-se cum sa redereseze masina. vizibilitatea ii era obturata partial de bucata de hartie. el se tinea de centura si puse o mana pe bord atuncicand masina penetra centura de metal si masina zbura. pe deasupra unor copaci verzi si calmi, intr-o liniste desavarsita, in care motorul masinii parca nu voia sa deranjeze cu nimic si isi tinu respiratia. rotile se oprira pentru o clipa pentru a privi toata acea panorama dintre dealurile inalte, atat de verzi in perioada asta a anului. mana lui ajunse pe a ei intr-o fractiune de secunda in care isi traira toate clipele dintre ei, prima privire, prima intalnire, primul sarut, prima noapte impreuna, prima data cand au facut dragoste, calatoriile, verdictul doctorului, ziua in care el a patat cu ulei fatza noua de masa si ea l-a certat, momentul in care el i-a urlat sa il lase sa moara singur. lacrimile abia se formau in mici cristale lichide cand ochii lor au memorat impreuna pentru vesnicie cele cateva cuvinte pe care le purta hartia: Te iubesc! TU esti viata mea! si mainile lor se stransera puternic in zbor, isi stransera acolo toata energia intr-o minge de lumina, primele lacrimi cazura impreuna de la amandoi, in acelasi timp, pe obraji. in acelasi timp cu sfarsitul.
si de acolo, pamantul se rasuci, primindu-si sacrificiul, primind impreunarea lor eterna. iar copacii incepura sa se miste.
si inca se mai miscau atunci cand coloana de masini incepuse deja sa formeze pe cele doua benzi din sens, in timp ce pe celalalt, masinile se plimbau spre locurile in care ar fi vrut sa ajunga. el le privea cum iitreceau prin stanga si se duceau in timp ce in fatza lui erau unele statice de mai bine de jumatate de ora. soarele i aseza pe bord care incepu sa fiarba de furie pe parbrizul care nu il proteja aproape deloc. soferul sorbiogura de apa si schimba postul de radio cu ceva muzica sa ii calmeze asteptarea. cauta un cd in torpedou si il arunca in gura playerului masinii. inspira adanc si privi in fatza. isi roti capul pentru a decongestiona muschii atunci cand observa in dreapta lui o privire care il urmarea undeva intre intrigare si curiozitate copilaroasa. capul ii ramasese intr-o pozitie ciudata din toata acea miscare pentru a o privi. ea incepu sa rada, iar rasetul ei, ii dezvelidintii albi, ii lumina ochii si ii sageta inima lui. p
entru totdeauna. el paru usor stingherit, geamurile coborara, el ii spusese ceva care nu avea nimic din vreo replica uzuala. eaii raspunse.
totul decurgea natural, totul decurgea pentru ca asa trebuia sa se intample.
iar in spatele lor, intr-o masina cu geamuri fumurii, un barbat spilcuit,intr-un costum Armani ii privea enervat. blocajul asta il impiedica sa ajunga la timp sa semneze zeci de foi, pentru un singur contract. iar hartiile verzi cu figuri istorice aveau sa se aseze in conturilelui din tari cu plaje intinse si mare albastra precum cerul. pentru ca depozitarea deseurilor nucleare in locuri fara taxe aducea bani oriunde in lume. iar rusii venisera sa semneze contractul sa scape de niste reziduri dupa lungi insistente si parghii care fusesera trase cu multe sacrificii financiare. si carora intarzierea potentialilor parteneri de afaceri li se parea o lipsa de respect care se putea termina pentru vinovat intr-o baie de ciment sau intr-o ignorare totala. in functie de gradele din votca din ziua aceea. si secundele incepura sa se scurga vertiginos spre ora limita. si atunci, parca trecu un mileniu fara ca timpul sa se miste. iar dintr-o data o lua din nou la vale, dupa ora limita. capul lui se izbi de volan si ramase acolo pentru alt mileniu.
era acum undeva intre dealuri preistorice, intre copaci imbracati de verdele primaverii care isi traia adolescenta, pe un sarpe gri cu pete colorate si care il inghitea fara sa lase urme.

27. April 2008 by alexpopescu80
Categories: nuvele | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *