Ceaiul si cafeaua

– buna dimineata,
savoare a Braziliei!
– buna dimineata si tie,
aroma a Manciuriei!
Asa se gratulau fara caldura sincera
cele doua cani
in prima zi din mai… de dimineata.
prinse in stereotipuri
de campanie publicitara,
singura caldura
le provenea din portelan,
din transfer de energie
cu o flacara intensa.
– Nu ar trebui sa te lauzi,
Caci de nu ar fi fost etiopianul
ai fi zacut trista si-acum
in tufe si scaieti…
ca sa nu mai pomenesc
de miile de sclavi…
– Dar poate ar fi mai bine
sa iti pazesti concluziile
ca de nu ai fi fost rapit
de minti de calatori
ai fi trait si-acum,
inchis
pe la Pekin…
in soapte se duelau
ceaiul cu cafeaua
desenandu-si nori de aburi
si condens pe cani, in forma de hublouri.
pline de viata
si dornice de lumina
se aranjau in cani
precum in carele de lupta
si poate ar fi inceput
razboiul Peloponesian
daca alte soapte
din alta lume, invecinata
nu le-ar fi facut
sa isi vada de-a lor treaba.

– buna dimineata, frumoaso
rosti o prima voce…
– buna dimineata
abia raspunse a doua
sorbindu-si ultimele clipe
din somnul ce pleca.
-ti-am desenat cafeaua,
iar mie, ceaiul amar
fara indulcitori,
asa cum doar noi stim
sa le nastem.

iar cand umane soapte
dintr-o clipa de iubire
si veacuri de sperante
nasteau o noua zi
vedeam cele doua ibrice
cum se alintau hazlii.

18. April 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *