Amestec

deodata,
fara sa stim motivul
fara sa vrem sa stim privirea
cadem incet
si totusi in valuri de avalansa
nu stim de ce
pana unde
cum
cu cine
si pana cand.
credem ca suferim
speram sa iesim
plangem pe umeri
fara sa stim ca Raul
undeva, traieste.
ca un urlet imens exista.
suflete damnate plutesc
in marea de sange fierbinte
din pasiuni infierbantate
pucioasa
cu gust de inghetata
fetusi in hore
smoala cu E-uri
funii cu capete fara trupuri
si brate fara incheieturi
degete intrand in ochi
mame cu avorturi supurand
barbati sufocati si coplesiti
de suflete de femei subjugate.
toti si toate,
foste amintiri umane
scuipandu-si viata ca pe nimicuri
pe care le-au trait (oare?) candva.
si-n tot acest tablou dantesc
doar un detaliu este peren
cel care sade ganditor
pe tronul flacarii eterne…

14. April 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *