La judecata

Inainte de a ma condamna,
onorata instanta,
va rog a-mi asculta
o pledoarie pentru stare…

incerc sa strang cuvinte
din colbul acestor zile
dar nu prind decat esente
din dimineti teribile.

cum as putea altfel sa ma simt
cand am ascultat cel mai frumos cantec
pe care il speram demult
si pe care il simteam deodata…
una cu mine?

o respiratie pe care o traiam ca fiind a mea
si totusi ea imi venea in nari si gura cand dormea
langa mine…
as fi impietrit acolo, in secunda aceea
privindu-i ochii care imi aratau un suflet
sfarsind a il adora;
un suflet ca de copil.

cum puteam eu oare trece
fara greutatae
peste pod din ganduri ce ne uneau in sfera?
simteam amandoi aceasta, fara a ne sopti cuvinte.
atat de aproape, atat de contopiti
traind una si aceeasi rasuflare.

cum as putea altfel sa traiesc acum
cand cel mai frumos basm
in care as fi vrut sa fiu
s-a sfarsit cu cel mai dezamagitor final?
cand mesterul ceasornicar
a aruncat in aer
orice arc si fiecare mecanism?

ratiunea imi ofera tabla de sah
pe care o resping.
e greu sa tin un echilibru
intre a uita si a trai cu amintiri
intre a iubi marturisind
si a iubi departe, pe undeva, in mine.

un zambet,
o privire,
o minte,
un corp,
un gand,
un sunet,
un vis,
care vor pleca din sfera.

onorata instanta,
inainte de a imi decide verdictul
am vrea sa stim ce istm
ne leaga de tot ce se intampla
pentru ce eu, acum,
ma aflu-n fatza dumneavoastra.

25. March 2008 by alexpopescu80
Categories: poezii | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *