observatiile unui nor ce zbura prea repede

aproape a murit intr-o seara din ultimele zile cand pamantul incetase sa se roteasca. in jurul axului sau. copilul privea trist cum viata copacului se scurgea prin venele sale noduroase. era singurul copac din curtea lui si coroana ascundea atatea secrete pt el. credea ca un univers intreg se ascundea intre frunze si crengi. atatea crengi! copilul nu intelegea de ce norii se scurg atat de repede pe deasupra sa, de ce cerul e atat de albastru cand apare printre formele albe iregulate, de ce nu are puterea sa zboare intr-acolo.
nedumerit, privea cum venele copacului se umfla si sufera si nu stia de ce. voia sa il ajute si teama de crengile care atarnau prea jos (uscate) il facea sa dea inapoi. si copacul traia in continuarea asa, uitandu-se zambind la copilul din fata sa. dar ii ocolea privirea, cenzurat de propria durere si teama. isi cara coroana fericit si obosit in acelasi timp. cand ar fi trebuit sa devina cel mai frumos copac din lume, totul a inceput sa moara. in el. de ce? de ce norii zburau atat de repede. poate pentru ca era atat de apropae de ei. si fulgerele care mereu l-au aparat pentru ca incheiase conventii cu ele. si ploiele care l-au hranit in loc sa il distruga. si acum, el moare. si copilul sta si il priveste. nedumerit, incerca sa desluseasca taina universului, taina acelui moment, taina acelor zile in care incercase sa se apropie de el. si totul era atat de departe de el. copacul murea si se indeparta acum de el. cuvintele copilului nu ajungea la crengile si trunchiul copacului pentru ca norii absorbeau totul. desi erau atat de albi, copilul nu intelegea procesul. copilul a vrut atunci sa descopere lumea. sa lase copacul in pace si sa ii intoarca spatele. dar atunci privi si mai atent catre seva copacului care izbucnea prin ranile lui. si culoarea aceea de portocale rosii il facea sa fie mai atent. sa observe si sa vrea sa stie legile si tainele lumii. cand o sa fie mare si o sa poata vorbi cu Dumnezeu, il va intreba pe Acesta care era rolul copacului in viata lui. de ce murea atunci, de ce norii treceau atat de repede. si totusi cerul traia in tot acel albastru. atatea culori in ochii unui copil.
atunci,
copilul i-a zambit copacului.

10. October 2007 by Alex
Categories: nuvele | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *