Cand totul se sfarsise

in ziua aceea au fost prea multe stiri: politica si fotbal. astea sunt mereu. dar parca in ziua aceea de noiembrie fusesera mai multe. vestea accidentului teribil prin care trecuse fusese indexata cinic undeva la si altele, desi in alte zile ar fi facut chiar prima pagina a unor siteuri. dar poate era mai bine. poate nu avea nevoie de comentarii absurde sau tampite. desi aici nu ar fi contat asta. oare ce ar fi contat atunci?
o operatie…un transplant…tuburi…forfota medicilor…tipete pe culoar…lumini de ambulanta…politie…declaratii…sange…pansamente…doctorul…broboane de transpiratie…aparate…multe usi…un copil care alearga pe culoar. si privire ii ramane fixata in dreptul acelui copil care alearga pe culoar. incearca sa il strige, dar abia isi misca buzele…parca iesira cuvinte..i se parea amuzant cum copilul alerga printre asistente si mese pe rotile fara ca macar sa le atinga…copilul intoarse privirea catre el. avea ochi caprui. asta a obsevat cel mai bine inainte ca privirea sa i se incetoseze si sa cada in calmul acela. ce culoare avea calmul? ar fi vrut sa stie. ar fi fost una din descoperirile fascinante ale lumii. nu era nici alb, nici gri, nici negru, nici verde. era o culoare. poate erau mai multe care se schimbau continuu…sau poate pour si simplu delira…unde era acum? de unde venea culoarea? unde disparusera imaginile trunchiate? si intrebarile astea disparura si ele imediat ce aparusera.
acum era doar calmul.
dupa un timp, aparura imaginile. de unde venisera? (dupa o vreme, in timp ce le traia, isi dadea seama ca proveneau din viata lui din ceea ce vazuse la un moment dat si care era indosariat acolo undeva). lansarea pe orbita a unui satelit. numaratoara inversa, flacarile rachetei lungi si albe desenate drept pe cerul albastru. zero..ignition..si racheta pleaca spre spatiu cu un satelit in spate. il va duce departe probabil. iar el se va duce si mai departe. probabil.
caderea Romei. barbari ataca ultimele ramasite ale garzii pretoriene si ajung in palat unde ultimul imparat al Romei se recunoaste invins. in oras, cad coloane, incendii se nasc oriunde, femei si copii alearga imprastiati. fumul acopera imaginile. era atat de calm…
un miting nazist…corturile unui trib slav aflat in nordul Marii Caspice..o fabrica de ciocolata..munti…paduri..pe deasupra carora zbura…in timp va fi reusit sa si cboare din inaltul cerului…era calm
corrida…taurul infuriat il ridica pe bietul toreador deasupra capului si cu o miscare scurta si decisa il arunca intre spectatorii ingroziti, dar care ramasesra la acel spectacol….copii asteptan pe Mos Craciun…un camp cu grane si tarani la coasa….o camila cu un pelerin in desert…zidurile Ierusalimului…o lumin alba…
nu..nu era o imagine…lumin alba (era o culoare!) incepea sa ii cucereasca privirea si imaginile de dinainte care isi luau triste, la revedere de la el. impreuna cu ele…calmul…

agitatie in preajma..un chiot…si mai multa agitatie…alti doctori, alti pereti, alte usi,niciun copil. simtea cum se pierde, cum nu isi gaseste stabilitatea. lume care il imbratisa. de unde venisera? cine erau? doctorii se aruncara asupra lui precum ulii (din acele imagini….) si care ii scoasera uneel tuburi, infingandu-i altele in nari si gura…multimea iesea pe usa…

atunci, in toata tristetea acelei agitatii pline de viata, cauta din priviri copilul cu ochi caprui. cauta calmul acelor vise.

10. October 2007 by Alex
Categories: nuvele | Leave a comment

Leave a Reply

Required fields are marked *