Viitor nenumit

Acea zare în care, odată, pluteau pofte

Acele apusuri în care,odată, se visa întru vanitate

Departe de acestea, o mână de nebuni încerca să provoace

Aceste amintiri, din șoapte-n șoapte.

Dar pentru că dincolo de orizont

Soarele e doar un moft

Nebunii se adună lângă un cort,

Oprindu-și călătoria spre nord.

Pentru că noaptea se apropie, iarăși, turbată

Nebunii caută arme, provizii în orașul ce-a fost odată

În curând, va trebui să stea la pândă

Creaturile se vor trezi după ultima clipă de lumină.

 

Încă o luptă cu moștenitorii pământului se duce;

După înfrângerile din cele pentru suflet și minte

Acum le-au mai rămas nebunilor speranțele

Pe care le ascund tăcuți într-un ceas cu cifre romane.

16. May 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Patima

Când m-am îndrăgostit

Pluteam în ochii ei,

am zis ’iubește-mă’,

am șoptit ‘topește-mă’.

Nu credeam că diavolul există

În atingeri și-n patimă

În ea și-n tot ce împrăștie

în feromonii de iubire.

Dar eram, abia, la început.

 

De când Big Bang-ul universuri ne-aruncă,

obsesiva patimă aprinsă

Nu ascultă de nicio rugă

Mintea, pe rugul rațiunii, arde.

Orbiți de stele căzătoare

milioane au pășit în Lethe

Sperând să descopere

bucuriile, iubirile, visările

Și în desființarea ființei lor

au îmbrățișat nemuritori

visele, ielele, blestemele.

 

Plăcuta mea pierzanie,

De mi-ai fi șoptit în seara aceea

Că umbrele și formele

sunt absurde miraje

Aș fi fugit în lume

Să mă ascund de tine

În livezi de mere

și insule moarte la tropice.

 

Dar plutind am continuat,

Să mă înec în privirea ta

Să ascult șoaptele tale

Să înghit beat senzația ta

Să-mi refuz existența.

 

Și să accept, orb, cum sufletul meu e pătruns de gheare, colți și negură.

 

08. April 2013 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Fulgi

Au plecat înspre noi și fulgii

S-au săturat și norii

să îi mai țină în spate

așa că i-au aruncat peste lume

în brațele vântului de miază-noapte.

Peste pofte și plăceri

peste ură și uitări,

Peste râul fără valuri,

peste munți rămași fără păduri.

 

Și ce-i mai frumos, dragi cititori,

În altă parte a lumii

dincolo de orașe și mări

printre străzi și blocuri

și infernale traficuri

ningea în miezul verii.

Sub îndrumarea și mai obosită

a cuiva incă în visare,

fulgi adormiți cădeau

din cartoane desenate

cu reclame pastelate,

stăruind pentru organisme

frumoase și sănătoase.

 

Aterizând în cana cu lapte

fulgii s-au topit

la vedere ochilor ei

imenși,

adânci,

precum poveștile din munți.

19. December 2012 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Câteva minute

 

 

“Actriță pe scena vieții!”

ma înjurase un stereotip,

plimbând un câine chior.

I-am ignorat cu bunăștiință

deși aș fi îmbrățișat

acel biet suflet

care vede jumătăți

din ceea ce noi poate nu vedem deloc.

Citind mai departe,

Parcul se învârti

și doi curenți

s-au luptat pentru mine.

Crezând că mă vor aproape

Au încercat să îmi dovedească

dar voi știți prea bine

Tot ce e mort e bine să rămână în groapă.

Dar cartea mea nu are capăt

Mă-ntoarce de unde am plecat.

Și pentru că nu aveam scăpare

Mi-am zis că voi face o încercare

Să scap pentru zeci de minute

care ne vor salva viețile.

și-n ultima zi pe planetă

să plouă cu bomboane mi-am dorit eu, într-o doară,

dar, în această zi memorabilă,

pentru că orice vrajă este reală

fără să dă de veste în țară

din cerul intransigent de primăvară

au început mii de culori să cadă…

17. December 2012 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Sfârșitul unui cuvânt

Făclii dese așteaptă
Și murmurul zboară
Afară.

E soarta care îl pândește
Venind de pe oriunde
Sub pardoseala din lemne
Prin care a picurat pasiune
Și a provocat noi teoreme.
Cu ultimele puteri
Adoarme ultimele gânduri
Pe o hârtie rămasă
De la o teorie nedemonstrată
Și care nu s-a sfârșit nescrisă
Ci a ajuns o întrebare nepusă.
Testament.
Celor care au crezut în
Celor care nu au crezut în
Celor care vor visa la
Celor care vor ignora
Celor care vor naște un
Celor care vor distruge un
Celor care vor râde la
Celor care vor plânge la…

Dar reacțiile chimice
Dintre lemn și foc
Nu pot fi oprite
Atunci când sunt susținute

Împiedicând Cuvântul.

Și iată cum,
deodată,
și acestă fortăreață
a unui alt visător
a căzut în luptă
iar ideile, iubirile,
filozofiile
și teoremele
au fost acoperite
de o eficientă negare.

12. December 2012 by Alex
Categories: poezii | Leave a comment

Lumea Noua

Raspuns la articolul foarte bine scris de Alex Manole aici: https://amanole.wordpress.com/2012/11/28/nu-esti-clientul-ci-produsul/

Samburele haosului infantil de zilele astea cu postatul acelei poze antiFacebook pe wall (sincer, in lista mea de persoane nu am avut pe nimeni sa aiba asa ceva, informarea a venit pe alte cai) pleaca de la un sentiment raspandit: “ooo, dar, vai, eu nu sunt o curva in geam la Amsterdam! Noi suntem fiinte libere si postam poze cu inimioare pe platouri si buchete de flori aruncate in dispretul partenerilor infideli!” De fapt, si pseudocampaniile astea sunt aceleasi povesti pentru oameni frivoli si cu vieti duble si dubioase (cel putin eu asa ii vad, iti pot creiona repede doua-trei fise personale, daca vrei).
Cum bine ai zis si tu, totul incepe de la semnare acelui “terms of agreement”. Nu il semnezi, nu esti cu noi in grup. Il semnezi…de aici esti subiectul de tranzactionare al datelor tale (si al dorintelor tale bazate pe ce cumperi) de catre firme. Dar nici cei care nu il semneaza nu sunt mai putin niste produse in mana corporatiilor. In secolul al XXI-lea (articulat, cum imi tot spunea un profesor de romana), Dumnezeu sunt PR & Marketingul.
Piata.
Asa cum religia si puterea au fost unii din Dumnezei, in decursul istoriei, acum, de cateva zeci de ani, piata, deschiderea pietelor, vanzarile sunt noul Dumnezeu. Karl Marx, Max Weber si altii au incercat ei sa explice cumva fenomenul. I-au zis, intr-adevar, capitalism, dar, de fapt, e nevoia noastra de impacare cu noi insine, cumparand produse. Dar sa nu divagam, de la inceput. Si cei care nu au conturi de Facebook sau Google sunt supusi unui bombardament de informatie. Poate mai haotic, poate mai complex, poate ei pot inchide ochii cand reclamele luminoase la intuneca privirea intr-un oras asiatic. Dar si pe Facebook poti inchide ochii si sa nu te uiti pe coloana din dreapta unde ai un magazin obscur de incaltari Vans (ce coincidenta ca Facebook ne prezinta produse legate de unde ne faceam noi veacul pe internet acum cateva ore…).
De cateva decenii, suntem in mijlocul unor dispute in arena, iar noi, stapanii cardului, suntem fanii din tribune (in caz ca nu trecem prin padure si haiducii din Ramnicu Valcea se pun pe treaba si ne lasa in cardul gol).
Intrebarea pe care o arunc catre tine (retoric, mai degraba) este:
Suntem victime sau asa e lumea, acum, la sfarsitul lui 2012? Apocalypse now?
Nici pe departe, zic eu. Nu suntem victime, pur si simplu asa e lumea acum: o piata imensa. Unde vanzatorii pot deveni clienti, dar si invers. Trebuie sa ne adaptam. Nu putem lupta cu asa ceva pentru ca e o nebunie, am fi precum personajul acela care locuia singur langa cadavrul cainelui sau, in The Walking Dead. Asta e specificul lumii in care existam, capitalul e chi-ul care ne conduce, aerul miroase a bani din polimer sau hartie sau a plastic incins trecand prin atm sau bancomat; nu avem capital, ziua e mai proasta pentru ca nu am putut sa ne cumparam acelasi-lucru-inutil-care-avem-impresia-ca-ne-trebuie.
Probabil, noi, popoarele ex-asuprite, acum suntem in ipostaza “copilului care nu a avut jucarii cand era mic”. Vrem “si aia”, vrem “si cealalta”, doar pentru a compensa neimplinirile din copilaria natiei.
Si, in plusde frustrarile astea, suntem si subiectii vanzatorilor de iluzii care se bat intre ei pentru a ne oferi acelasi produs fabricat in China doar ca al unora are un mar muscat pe el, al celorlalti are o sigla in patru culori.
Trebuie sa acceptam faptul ca suntem pe planeta comertului. Orice produs cat de mic e un lucru pe care cineva l-a fabricat ca sa ni-l vanda. Nu e complicat sa “luptam” (atentie la ghilimele) cu avalansa de informatii de PR si marketing. Spunem doar nu, dupa ce ii explicam ego-ului nostru ca nu avem absolut deloc nevoie de ultrabook-ul ala chiar daca e redus cu 20%. Decizia ne apartine, in cea din urma secunda, dinaintea clickului final “Cumpara aici”.
In definitiv, companiile nu au reusit (inca) sa patrunda fizic in mintile si sufletele noastre, astfel incat sa ne decida la un nivel decisiv vointa (nu includ aici pe mactards).

28. November 2012 by Alex
Categories: comentarii | Leave a comment

← Older posts