Viitor nenumit
Acea zare în care, odată, pluteau pofte
Acele apusuri în care,odată, se visa întru vanitate
Departe de acestea, o mână de nebuni încerca să provoace
Aceste amintiri, din șoapte-n șoapte.
Dar pentru că dincolo de orizont
Soarele e doar un moft
Nebunii se adună lângă un cort,
Oprindu-și călătoria spre nord.
Pentru că noaptea se apropie, iarăși, turbată
Nebunii caută arme, provizii în orașul ce-a fost odată
În curând, va trebui să stea la pândă
Creaturile se vor trezi după ultima clipă de lumină.
Încă o luptă cu moștenitorii pământului se duce;
După înfrângerile din cele pentru suflet și minte
Acum le-au mai rămas nebunilor speranțele
Pe care le ascund tăcuți într-un ceas cu cifre romane.
Patima
Când m-am îndrăgostit
Pluteam în ochii ei,
am zis ’iubește-mă’,
am șoptit ‘topește-mă’.
Nu credeam că diavolul există
În atingeri și-n patimă
În ea și-n tot ce împrăștie
în feromonii de iubire.
Dar eram, abia, la început.
De când Big Bang-ul universuri ne-aruncă,
obsesiva patimă aprinsă
Nu ascultă de nicio rugă
Mintea, pe rugul rațiunii, arde.
Orbiți de stele căzătoare
milioane au pășit în Lethe
Sperând să descopere
bucuriile, iubirile, visările
Și în desființarea ființei lor
au îmbrățișat nemuritori
visele, ielele, blestemele.
Plăcuta mea pierzanie,
De mi-ai fi șoptit în seara aceea
Că umbrele și formele
sunt absurde miraje
Aș fi fugit în lume
Să mă ascund de tine
În livezi de mere
și insule moarte la tropice.
Dar plutind am continuat,
Să mă înec în privirea ta
Să ascult șoaptele tale
Să înghit beat senzația ta
Să-mi refuz existența.
Și să accept, orb, cum sufletul meu e pătruns de gheare, colți și negură.
Fulgi
Au plecat înspre noi și fulgii
S-au săturat și norii
să îi mai țină în spate
așa că i-au aruncat peste lume
în brațele vântului de miază-noapte.
Peste pofte și plăceri
peste ură și uitări,
Peste râul fără valuri,
peste munți rămași fără păduri.
Și ce-i mai frumos, dragi cititori,
În altă parte a lumii
dincolo de orașe și mări
printre străzi și blocuri
și infernale traficuri
ningea în miezul verii.
Sub îndrumarea și mai obosită
a cuiva incă în visare,
fulgi adormiți cădeau
din cartoane desenate
cu reclame pastelate,
stăruind pentru organisme
frumoase și sănătoase.
Aterizând în cana cu lapte
fulgii s-au topit
la vedere ochilor ei
imenși,
adânci,
precum poveștile din munți.
Câteva minute
“Actriță pe scena vieții!”
ma înjurase un stereotip,
plimbând un câine chior.
I-am ignorat cu bunăștiință
deși aș fi îmbrățișat
acel biet suflet
care vede jumătăți
din ceea ce noi poate nu vedem deloc.
Citind mai departe,
Parcul se învârti
și doi curenți
s-au luptat pentru mine.
Crezând că mă vor aproape
Au încercat să îmi dovedească
dar voi știți prea bine
Tot ce e mort e bine să rămână în groapă.
Dar cartea mea nu are capăt
Mă-ntoarce de unde am plecat.
Și pentru că nu aveam scăpare
Mi-am zis că voi face o încercare
Să scap pentru zeci de minute
care ne vor salva viețile.
și-n ultima zi pe planetă
să plouă cu bomboane mi-am dorit eu, într-o doară,
dar, în această zi memorabilă,
pentru că orice vrajă este reală
fără să dă de veste în țară
din cerul intransigent de primăvară
au început mii de culori să cadă…
Sfârșitul unui cuvânt
Făclii dese așteaptă
Și murmurul zboară
Afară.
E soarta care îl pândește
Venind de pe oriunde
Sub pardoseala din lemne
Prin care a picurat pasiune
Și a provocat noi teoreme.
Cu ultimele puteri
Adoarme ultimele gânduri
Pe o hârtie rămasă
De la o teorie nedemonstrată
Și care nu s-a sfârșit nescrisă
Ci a ajuns o întrebare nepusă.
Testament.
Celor care au crezut în
Celor care nu au crezut în
Celor care vor visa la
Celor care vor ignora
Celor care vor naște un
Celor care vor distruge un
Celor care vor râde la
Celor care vor plânge la…
Dar reacțiile chimice
Dintre lemn și foc
Nu pot fi oprite
Atunci când sunt susținute
Împiedicând Cuvântul.
Și iată cum,
deodată,
și acestă fortăreață
a unui alt visător
a căzut în luptă
iar ideile, iubirile,
filozofiile
și teoremele
au fost acoperite
de o eficientă negare.
Lumea Noua
Raspuns la articolul foarte bine scris de Alex Manole aici: https://amanole.wordpress.com/2012/11/28/nu-esti-clientul-ci-produsul/
Samburele haosului infantil de zilele astea cu postatul acelei poze antiFacebook pe wall (sincer, in lista mea de persoane nu am avut pe nimeni sa aiba asa ceva, informarea a venit pe alte cai) pleaca de la un sentiment raspandit: “ooo, dar, vai, eu nu sunt o curva in geam la Amsterdam! Noi suntem fiinte libere si postam poze cu inimioare pe platouri si buchete de flori aruncate in dispretul partenerilor infideli!” De fapt, si pseudocampaniile astea sunt aceleasi povesti pentru oameni frivoli si cu vieti duble si dubioase (cel putin eu asa ii vad, iti pot creiona repede doua-trei fise personale, daca vrei).
Cum bine ai zis si tu, totul incepe de la semnare acelui “terms of agreement”. Nu il semnezi, nu esti cu noi in grup. Il semnezi…de aici esti subiectul de tranzactionare al datelor tale (si al dorintelor tale bazate pe ce cumperi) de catre firme. Dar nici cei care nu il semneaza nu sunt mai putin niste produse in mana corporatiilor. In secolul al XXI-lea (articulat, cum imi tot spunea un profesor de romana), Dumnezeu sunt PR & Marketingul.
Piata.
Asa cum religia si puterea au fost unii din Dumnezei, in decursul istoriei, acum, de cateva zeci de ani, piata, deschiderea pietelor, vanzarile sunt noul Dumnezeu. Karl Marx, Max Weber si altii au incercat ei sa explice cumva fenomenul. I-au zis, intr-adevar, capitalism, dar, de fapt, e nevoia noastra de impacare cu noi insine, cumparand produse. Dar sa nu divagam, de la inceput. Si cei care nu au conturi de Facebook sau Google sunt supusi unui bombardament de informatie. Poate mai haotic, poate mai complex, poate ei pot inchide ochii cand reclamele luminoase la intuneca privirea intr-un oras asiatic. Dar si pe Facebook poti inchide ochii si sa nu te uiti pe coloana din dreapta unde ai un magazin obscur de incaltari Vans (ce coincidenta ca Facebook ne prezinta produse legate de unde ne faceam noi veacul pe internet acum cateva ore…).
De cateva decenii, suntem in mijlocul unor dispute in arena, iar noi, stapanii cardului, suntem fanii din tribune (in caz ca nu trecem prin padure si haiducii din Ramnicu Valcea se pun pe treaba si ne lasa in cardul gol).
Intrebarea pe care o arunc catre tine (retoric, mai degraba) este:
Suntem victime sau asa e lumea, acum, la sfarsitul lui 2012? Apocalypse now?
Nici pe departe, zic eu. Nu suntem victime, pur si simplu asa e lumea acum: o piata imensa. Unde vanzatorii pot deveni clienti, dar si invers. Trebuie sa ne adaptam. Nu putem lupta cu asa ceva pentru ca e o nebunie, am fi precum personajul acela care locuia singur langa cadavrul cainelui sau, in The Walking Dead. Asta e specificul lumii in care existam, capitalul e chi-ul care ne conduce, aerul miroase a bani din polimer sau hartie sau a plastic incins trecand prin atm sau bancomat; nu avem capital, ziua e mai proasta pentru ca nu am putut sa ne cumparam acelasi-lucru-inutil-care-avem-impresia-ca-ne-trebuie.
Probabil, noi, popoarele ex-asuprite, acum suntem in ipostaza “copilului care nu a avut jucarii cand era mic”. Vrem “si aia”, vrem “si cealalta”, doar pentru a compensa neimplinirile din copilaria natiei.
Si, in plusde frustrarile astea, suntem si subiectii vanzatorilor de iluzii care se bat intre ei pentru a ne oferi acelasi produs fabricat in China doar ca al unora are un mar muscat pe el, al celorlalti are o sigla in patru culori.
Trebuie sa acceptam faptul ca suntem pe planeta comertului. Orice produs cat de mic e un lucru pe care cineva l-a fabricat ca sa ni-l vanda. Nu e complicat sa “luptam” (atentie la ghilimele) cu avalansa de informatii de PR si marketing. Spunem doar nu, dupa ce ii explicam ego-ului nostru ca nu avem absolut deloc nevoie de ultrabook-ul ala chiar daca e redus cu 20%. Decizia ne apartine, in cea din urma secunda, dinaintea clickului final “Cumpara aici”.
In definitiv, companiile nu au reusit (inca) sa patrunda fizic in mintile si sufletele noastre, astfel incat sa ne decida la un nivel decisiv vointa (nu includ aici pe mactards).